Descrierea ariei protejate

Situl ROSCI0376 Râul Olt între Mărunţei şi Turnu Măgurele, este situat în partea de sud a României, pe teritoriul judeţelor Olt – 58 % şi Teleorman – 42%, în Regiunea biogeografică continentală.

Din punct de vedere geologic, aria naturală protejată se află în unitatea structurală Câmpia Română, respectiv Câmpia Romanaţilor şi Câmpia Boianului. În cadrul subunităţii Câmpiei Romanaţilor, se află Câmpia Băbiciu Rusăneşti care formează una dintre cele mai întinse şi frumoase părţi ale acesteia, fiind rezultatul îmbinării a două subunităţi:

  • Câmpia Traian caracterizată prin cele două terase ale Râului Olt, prin lipsa centrelor populate şi prin acelaşi paralelism al văilor aferente Râului Olt
  • Câmpia Cioflan-Frunzari, zona cea mai joasă, formând prima subunitate a Câmpiei Olteniei care vine în contact cu Câmpia Munteniei

Râul Olt, în această porţiune nu prezintă pe partea stângă terase, malurile fiind sub forma unor umeri. Cele două văi ale Oltului în vest şi ale Râului Sâi în est, curg paralel, lăsând între ele o serie de meandre, meandre părăsite, de văi vechi şi de terase aluvionale locale.

Poziţia geografică a sitului ROSCI0376 Râul Olt între Mărunţei şi Turnu Măgurele este situată la intersecţia următoarelor coordonate: 43°53’25” Latitudine Nordică; 24°41’2” Longitudine Estică, la o altitudine medie de 50 m, respectiv minimă 16 m şi maximă 126 m.

Situl poate fi accesat prin:

  • Nord pe drumul E 70 Craiova- Balş, urmând DN 6 până-n oraşul Caracal, respectiv DN 6 care traversează aria naturală protejată
  • Brâncoveni, Fălcoiu, Reşca, Fărcăşele, Slăveni-Gostavăţu, Băbiciu, Izbiceni, respectiv partea de sud a sitului din spre oraşul Corabia
Harta localizării şi limitele sitului ROSCI0376 Râul Olt între Mărunţei şi Turnu Măgurele

 

Limitele ariei naturale protejate

Limitele sitului ROSCI0376 Râul Olt între Mărunţei şi Turnu Măgurele sunt învecinate:

  • Sud cu limita sitului ROSCI0044 Corabia-Turnu Măgurele
  • Nord-Vest cu limita sitului ROSCI0166 Valea Olteţului şi limita sitului ROSCI0166 Pădurea Reşca-Hotarani
  • Nord cu limita sitului ROSPA0106 Valea Oltului Inferior

Limitele ROSCI0376 Râul Olt între Mărunţei şi Turnu Măgurele, în format Stereo 1970 sunt disponibile pe pagina web a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor la adresa
http://www.mmediu.ro/articol/arii-naturale-protejate/33.

Coordonate geografice NSEVCentral
Lat.44° 26’ 46”43° 74’ 01”24° 38’ 70”43° 97’ 99”43° 53’ 25”
Long.24° 38’ 70”24° 86’ 86”24° 09’ 00”24° 57’ 97”24° 41’ 2”

 

Suprapuneri cu alte arii naturale protejate

Situl ROSCI0376 Râul Olt între Mărunţei şi Turnu Măgurele se suprapune parţial pe o suprafaţă de 8827,92 ha cu ROSPA0106 Valea Oltului Inferior, respectiv 8514 ha cu situl Confluenţa Olt-Dunăre.

Nr. Arie cu care se suprapune   
CodDenumireTipCategorieTip suprapunereSuprafaţă totala suprapusa haObs.
1ROSPA0106Valea Oltului
inferior
Sit
Natura
2000
SPAparţială8827,92 
2ROSPA0024Confluenţa Olt
Dunăre
Sit
Natura
2000
SPAparţială8514 
Harta suprapunerilor sitului ROSCI0376 Râul Olt între Mărunţei şi Turnu Măgurele cu alte arii naturale protejate
Înapoi sus